Cum îți cauți un job potrivit pentru tine

Practic, undeva în jur de 20% din viață ne va fi ocupată de activitățile pe care le vom face zilnic la slujbele noastre. Cu atât de mult timp petrecut la job, s-ar putea crede că toți oamenii vor încerca să își aleagă cariere care sunt cel puțin satisfăcătoare. Dar trista realitate este că patru din cinci persoane ajung să practice o meserie în care nu se regăsesc.

Practic, undeva în jur de 20% din viață ne va fi ocupată de activitățile pe care le vom face zilnic la slujbele noastre. Cu atât de mult timp petrecut la job, s-ar putea crede că toți oamenii vor încerca să își aleagă cariere care sunt cel puțin satisfăcătoare. Dar trista realitate este că patru din cinci persoane ajung să practice o meserie în care nu se regăsesc.

Toată lumea îți va spune că este important să îți găsești un loc de muncă care să îți aducă împlinirea și echilibrul de care ai nevoie. Dar adevărul este că nimeni nu îți spune exact cum. Depinde de tine să reușești asta, să afli informațiile de care ai nevoie și să gasesti resursele necesare pentru a descoperi cât mai devreme spre ce job ai putea să te îndrepți, ce ți s-ar potrivi cel mai bine, la ce ai fi bun și ce ți-ar plăcea să faci. Atenție,  jobul potrivit va fi o intersecție între aceste lucruri și nicidecum doar ceea ce iubești să faci. Am vorbit despre asta și în articolul trecut pe blog și înainte de a parcurge informațiile strânse de specialiștii noștri aici te sfătuim să arunci o privire și la articolul anterior.

Bun! Dacă deja te-ai gândit ce carieră ți s-ar potrivi atunci hai să descoperim împreună și următorul pas important: Cum îți cauți un job potrivit pentru obiectivele tale?

Bun În Carieră vine în ajutorul tău cu o metodă care te pot aduce mai aproape de găsirea jobului visat. Să luăm pe rând fiecare pas.

Recomandările noastre sunt studiate de specialiști în domeniu dar întotdeauna trebuie să iei în calcul că o rețeta a succesului care să îți garanteze un miracol peste noapte nu există. Parcursul este diferit de la o persoană la alta și depinde de educație, context social, relații, suportul celor din jur, ambiția și talentul fiecăruia din noi.

Ai fi surprins să afli cât de mulți oameni de succes, la care astăzi privim cu admirație, au trecut în viață lor prin etape dificile, pline de neliniște și nesiguranță.

J.K. Rowling autoarea romanelor și seriei Harry Potter, a trăit timp de 7 ani bazându-se pe ajutorul social. În 1995, primul roman din serie a fost respins de 12 edituri. Doar un an mai târziu un editor a acceptat-o și astfel Rowling a trecut de la a fi dependentă de ajutorul social la a fi una dintre cele mai bogate femei de pe planetă în numai 5 ani de zile. Iar toate astea au fost posibile prin muncă și determinare.

Cu siguranță ai auzit de HONDA! Povestea fondatorului este o adevărată inspirație. Soichiro Honda a fost un mecanic analfabet, dintr-un mic sat din Japonia care a ajuns să devină un inginer versat.  La început, Honda a fost refuzat de compania Toyota Motor după un interviu pentru postul de inginer, fapt ce l-a lăsat fără serviciu pentru mult timp. A avut puterea însă de a visa într-o lume extrem de rigidă. Strângând bănuț cu bănuț, Honda a lucrat în mod constant la invențiile sale tehnice, a continuat să persevereze și să studieze singur. De la primul motor atașat la bicicleta soției sale până la deschiderea propriei afaceri a fost un drum lung. Dar Honda nu a renunțat niciodată.  Dacă ar fi renunțat, poate că astăzi Honda Motor Company nu ar fi există.

Un alt exemplu este celebra producătoare și realizatoare TV, Oprah Winfrey. Aceasta a avut o copilărie dură, s-a aflat în pragul sinuciderii din cauza abuzurilor la care a fost supusă și obişnuia să umble îmbrăcată într-un sac de cartofi, pentru că părinţii nu-şi permiteau să-i cumpere haine. De la primul ei job în televiziune a fost dată afară cu motivul că „nu este potrivită pentru televiziune”. Oprah a fost însă ambițioasă, a continuat să lupte iar restul e deja istorie.

Adevărata diferență dintre un loc de muncă și o carieră este atitudinea ta.

Oamenii care își doresc o carieră se gândesc întotdeauna la obiectivele lor pe termen lung. Se gândesc la ceea ce pot face acum pentru ca aceste obiective să se întâmple în viitor. Cei care încep un job trebuie să lucreze la început mai greu pentru bani mai puțini. S-ar putea să dureze câțiva ani până vei câștiga salarii mai mari sau până vei primi joburi mai interesante, dar aceste locuri de muncă de nivel începător, gestionate cu seriozitate și dedicare, pot duce la oportunități mari.

Iată deci câțiva oameni celebri și poveștile lor născute din eșec.  Nu toți au avut parte de succes după succes. Cei care au rămas în istorie au trecut peste încercări și obstacole care i-a făcut să muncească din greu și să dea dovadă de multă determinare

Folosiți resursele pe care platforma Bun În Carieră le pune la dispoziție

Pe lângă aceste recomandări, folosiți resursele pe care platforma Bun În Carieră le pune la dispoziție.  Testele disponibile, Chestionarul Valorilor și Testul Inteligențelor Multiple, te vor ajută să îți dai seama spre ce ai înclinație. Atunci când ai nevoie de o părere avizată, care să îți ofere suport, sfaturi, să te asculte  și să te ghideze  poți apela cu încredere la consilierii vocaționali și mentorii noștri. Apoi, parcurge secțiunea Meserii pe bune și intră în contact cu oameni care lucrează deja în domeniul vizat de tine.

Fiecare călătorie este unică și trebuie să vă îmbarcați cu răbdare, să va exersați perseverenţa, să investiți muncă și să oferiți multă atenție înainte să ajungeți în poziția dorită.

Sursa foto: Joanna Kosinska