În exclusivitate pentru cititorii blogului bunincariera.ro, am stat de vorbă cu Marina Cucu, inginer combustibil nuclear în cadrul Laboratorului de Radioprotecție și Dozimetrie Personal din cadrul Fabricii de Combustibil Nuclear (FCN) Pitești, cea de-a doua sucursală a SN Nuclearelectrica, singurul producător de energie nucleară din România și unul dintre cei mai performanți operatori ai centralelor nucleare din lume, conform clasificărilor internaționale.
Marina este unul din cei peste 2.400 de angajați și colaboratori ai SN Nuclearelectrica , care contribuie la tot ceea ce înseamnă producerea de energie nucleară în România. La FCN Pitești, ea și colegii ei se ocupă cu producerea de fascicule combustibile pentru cele două reactoare de la centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă. Aici se produce fasciculul CANDU (CANada Deuterium Uranium), iar totul se ia și se prelucrează de la zero.
Marina se asigură de respectarea cerințelor din normativele și legislația impuse de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), în special de calibrarea echipamentelor care utilizează surse închise de radiații.
„Pe înțelesul tuturor, vrem să ne asigurăm că tot ce intră (în fabrică – n.red.) și ce pleacă este curat, că nimeni nu intră cu nimic ce n-ar fi la locul lui”, ne-a explicat Marina, pe care am vizitat-o la locul de muncă, împreună cu echipa de filmare, în cadrul proiectului „Fii aproape supererou” pe care Asociația The Social Incubator îl derulează în parteneriat cu SN Nuclearelectrica prin intermediul platformei de orientare profesională bunincariera.ro.
Pasionată de științele exacte, Marina a absolvit un liceu tehnic, apoi a mers la Universitatea Politehnică din București, unde a obținut diplomele de licență, master și doctorat.
Ea le recomandă tinerilor care își aleg acum parcursul educațional și profesional să se îndrepte spre domeniul tehnic, însă mai importante decât specializarea sunt dorința de învățare continuă și răbdarea.
„Din punct de vedere al studiilor, consider că ar fi cel mai potrivit un profil tehnic, dar nu sunt de lăsat la o parte și celelalte profiluri. Avem colegi din resurse umane, din economic, dar eu fiind pe tehnic cumva mă îndrept mai mult către partea asta.
Indiferent de specializarea pe care o ai la facultate sau după facultate, timpii alocați pregătirii tale profesionale sunt destul de mari, pentru că industria nucleară e una în care trebuie să cunoști foarte bine reglementări, norme, să știi să colaborezi foarte bine cu tot felul de persoane, din toate punctele de vedere, pentru că dăm zi de zi de tipologii de oameni diferite și cu răbdare, multă răbdare”, ne-a mărturisit Marina Cucu.
Ea ne-a povestit mai multe și despre începuturile carierei sale în SN Nuclearelectrica, într-un material video pe care îl puteți urmări la finalul articolului.
„Parcursul meu profesional în SNN a început în iunie 2017, când am concurat pentru postul de tehnician în cadrul aceluiași laborator. Sunt mândră că am făcut treaba asta. A durat aproximativ doi ani parcursul meu ca tehnician. Mai apoi, acumulând toate cunoștințele necesare, am accesat postul de inginer în cadrul aceluiași Laborator de Radioprotecție și Dozimetrie Personal.
A fost un parcurs greu și ușor în același timp, pentru că îmi place foarte mult ceea ce fac, mă văd făcând în continuare mult timp de-acum încolo asta. Nu a fost greu. Mi-am dorit să ajung aici și atunci când îți dorești foarte mult să faci ceva nu prea e greu, când vezi luminița de la capătul tunelului”, ne-a povestit Marina.
Ea ne-a mai spus că are un job dinamic, la FCN Pitești, care nu presupune doar stat la birou, dar nici neapărat mers non-stop în hale, ci le îmbină cumva armonios.
„Sunt zile în care trebuie să faci raportări, documente, să răspunzi de organele de control care te vizitează, să le însoțești, dar sunt și zile în care, cu ghilimele de rigoare, trebuie efectiv să-ți bagi mâinile în instalații, să calibrezi aparate”, ne-a spus Marina.
Recomandarea ei pentru cititorii blogului bunincariera.ro:
Să fii un om plin de viață, încrezător și cu dorință de a învăța, să nu-ți fie frică de absolut nimic, pentru că în fiecare zi vrei să te dezvolți, să fii cea mai bună variantă a ta.
Vezi și interviul integral, AICI.
Urmărește-ne pentru mai multe articole despre joburi din domeniul nuclear!
Nu știi ce domeniu ți se potrivește mai bine? Încearcă testele noastre vocaționale, care te vor ajuta.
Vezi mai multe meserii pe bune.