Cum aplici la un job si cum redactezi un CV?!

Specialiștii Bun în Carieră vin în ajutorul tău cu o serie de pași pe care îi poți urma atunci când începi să cauți un loc de muncă și să îți pregătești CV-ul. 

Unele dintre cele mai frecevente întrebări care apar la început de carieră sunt cum să aplic la un job și cum să îmi scriu CV-ul cât mai eficient. Cu toții creștem și după ani în care ne-am purtat cu grijă visele și le-am transformat în planuri prin studiu și dedicare, ne pregătim cu mult curaj și încredere să intrăm în piața muncii. Cautarea unui loc de muncă se aseamănă cu un proces de vânzare. Poate cel mai important din cariera ta. Tu îți ”vinzi” abilitățile pe care le-ai dobândit, o parte din timpul tău, cunoștințele, iar angajatorul ”cumpără”.  Specialiștii Bun în Carieră vin în ajutorul tău cu o serie de sfaturi pentru a găsi un loc de muncă și pașii pe care îi poți urma atunci când începi să aplici la joburi si să îți scrii un CV.

Pasul 1 – Înainte de a aplica la un job, îți alegi domeniul.

În cazul în care nu știi încă ce ți se potrivește, fă-ți testele de pe platforma Bun în carieră. Apoi apelează la un consilier vocațional. Toate aceste resurse sunt disponibile pe platformă și te poți folosi cu încredere de ele.

Pasul 2 –După ce îți alegi domeniul, începe căutarea!

Fă o listă cu posibili angajatori și citește anunțurile postate de aceștia. Poți găsi anunțuri în mai multe surse:

  1. Platforme de cariere: Ejobs.ro, Bestjobs.ro, myjob.ro, mynextjob.ro, findjob.ro, romjob.ro
  2. Platformele angajatorilor: Secțiunea de carieră de pe siteul oficial al angajatorilor pe care îi urmărești poate conține posturile disponibile. De asemenea, pe paginile de socializare aceștia pot anunța pozițiile pentru care caută colegi. (facebook/linkedIn)
  3. Facebook: Există numeroase pagini/grupuri de Facebook ce postează locuri de muncă. De curând, s-a lansat și Facebook Jobs unde poți găsi multe anunțuri de angajare.
  4. Târguri de joburi
  5. Site sau sediul ANOFM.
  6. Recomandări primite de la cunoștințe,
  7. Reclame media (TV, radio, stradale).

Pentru mai multe informații ce te pot ajuta în acest pas, te invităm să parcurgi articolul anterior din blog Cum iți cauți un job potrivit pentru tine

Pasul 3 – Înainte de a aplica la un job, venim în ajutorul tău cu 10 pași ce te vor ghida în completarea corectă a CV-ului tău.

Înainte de a începe redactarea unui CV, informează-te cu privire la formatul potrivit. Pe internet la cautarea Modele CV online vei gasi mai multe exemple (Europass, profilul de candidat regăsit pe diverse platforme de cariere, etc.). Și programul Office Microsoft Word oferă modele de CV-uri pe care poți să le personalizezi cu datele tale. Deschide un nou document și caută în templates cuvântul “resume”.

Alege un format de CV cât mai aerisit, bine aliniat și cu enumerarea tip listă. După ce ai găsit un model potrivit, începe să îl completezi. 

  1. Limba în care redactezi CVul este indicat să fie aceeași cu limba în care este scris anunțul de angajare. Exprimarea să fie la persoana a-3-a.
  2. Ordinea informațiilor din CV este nume prenume, date contact (oraș, adresa email, număr de telefon) experiența profesională, activitățile de voluntariat sau practică, studiile, alte cursuri și specializări, limbile străine.
  3. Experiența și studiile trebuie să fie în ordine cronologică inversă, cele mai recente vor fi primele.
  4. Respectă cerințele de aplicare la job pentru a-ți crește șansele de a fi chemat la interviu. Pune accent pe cerințele din anunțurile de angajare! Nu omite niciun detaliu Dacă există întrebări asociate anunțului, este important să răspunzi pentru că pot fi eliminatorii.
  5. La final adaugă o listă de competențe ce ajută în desfășurarea activității profesionale (cunoscător al pachetului Microsoft Office, sociabil, bun comunicator, permis de conducere, etc)
  6. Numele CV-ului trebuie să fie format din numele tău și poziția pentru care aplici. Exemplu: IonPopescu_Ospatar. NU trimite niciodată un CV cu numele: CV bun, CV Final, CV_model. Acest lucru diferențiază CV-ul tău de celelalte, îi ajută pe cei care lucrează sa faca o selectie și arată că nu este doar un alt CV în lista lungă primită.
  7. Fotografia pentru CV trebuie să fie una tip potret, de la umeri în sus, încadrată central, în care să apari doar tu. În fotografie poți să zâmbești relaxat cu privirea spre cameră.
  8. Salvează CV-ul în format PDF. Nu trimite niciodată în format Word! În funcție de ecran și de software, un document editabil poate schimba aspectul acestuia. Asigurați-vă ca angajatorii văd exact ceea ce doriți.
  9. Ai grijă la gramatică și semne de punctuație!
  10. Fii sincer și corect în toate informațiile pe care le transmiți!

Pasul 4 – În cazul în care aplici pentru job prin e-mail sau pe o platformă ce permite atașarea altor documente, trimite și scrisoarea de intenție.

Aceasta poate fi utilă pentru a-ți crește șansele de a fi chemat la interviu. Scrisoarea de intenţie reprezintă primul contact stabilit cu angajatorul şi poate fi o şansă în plus prin care îi poţi stârni curiozitatea, îl poţi determina să-ţi citească CV-ul şi să te cheme la un interviu.

Este indicat să fie de maxim o pagină și trebuie să aibă antet, început, cuprins și încheiere. Iată câteva recomandări pentru redactarea acesteia:

  1. Antetul este pus în partea de sus, dreapta sau stânga, și va conține datele tale de contact: nume, prenume, email, telefon. Centrat vei scrie numele documentului “Scrisoare de intenție”.
  2. În fraza de început vei descrie cui te adresezi, cu formularea “În atenția departamentului/ numele persoanei/ compania”. Apoi, vei scrie pentru ce post aplici, cum ai identificat anunțul de angajare și motivul pentru care dorești să aplici.
  3. În cuprins, descrie prin ce crezi că te evidențiezi față de ceilalți candidați. Ar putea fi studiile / cursuri / calificări, experiența anterioară (accentuând numărul de ani relevanți pentru respectivul post), abilități / calități, realizări, obiective de viitor (de asemenea, relevante pentru post) sau orice altceva consideri tu că te ”vinde”. Cuprinsul trebuie să răspundă la două întrebări pe care posibilul angajator ți le poate adresa: ce poți spune despre tine din punct de vedere profesional și de ce ai fi cel mai potrivit pentru poziția pe care noi o căutăm. Caută să răspunzi la aceste întrebări în 2-3 fraze scurte. Acesta este conținutul scrisorii de intenție.
  4. În încheiere, arată-ți disponibilitatea pentru programarea unui interviu și menționează numărul de telefon la care te poate contacta reprezentantul angajatorului.
Tips and tricks!
  • Scrisoarea de intenție nu trebuie să fie oglinda CVului! Trebuie să fie autentică, adică să spună lucruri despre tine, nu copiate după alții!
  • Personalizează textul pentru fiecare job la care aplici. In funcție de descrierea din anunțul de angajare vei dori să exemplifici alte competențe importante ale tale în textul scrisorii.
  • Folosește propoziții scurte și concise!

IMPORTANT! Aplică la job doar după ce te informezi temeinic despre angajator și posturile disponibile!

NU accepta oferte de muncă pentru străinătate fără să te informezi, dacă sunt de la persoanele fizice, chiar dacă acestea sunt cunoștinţe. La fel și în cazul ofertelor de genul „plătesc eu cheltuielile pentru tine și tu imi vei da banii mai tarziu”. Sunt riscante!

NU accepta muncă la ”negru”. Munca „la negru” înseamnă că renunţi la drepturile tale legale: de a fi plătit conform muncii pe care o prestezi, la concediul medical și de odihnă, la asigurările sociale etc.

Acum ai toate instrumentele cu care să pornești în căutarea unui loc de muncă și poți să începi să îți redactezi CV-ul și să aplici la joburi.   Și-ți mai dau câteva ponturi:

Căutarea unui job înseamnă multă muncă și poate părea o secvență repetitivă de acțiuni, dar acordați atenție fiecărei aplicații pentru a avea o șansă reală de a fi chemat pentru un interviu. Mult succes!

Sursa foto: Bruce Mars